Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Welter, a declarat că bărbatul a lovit cu maşina, luni, trei autoturisme parcate, potrivit Mediafax.
"Acesta avea o alcoolemie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat", a spus Elena Welter.
Potrivit acesteia, conducătorul auto este cercetat penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
La rândul său, inspectorul şcolar general al ISJ Sibiu, Ştefan Firu, a declarat că joi dimineaţa o comisie disciplinară va merge la Şcoala Generală “Octavian Goga” din Răşinari, pentru a face o anchetă pe numele directorului şcolii, C.V.
Conform lui Firu, directorul ar fi declarat că accidentul a avut loc pentru că maşinii pe care o conducea i s-a stricat ambreiajul. Acest aspect nu poate fi verificat de ISJ, a adăugat Ştefan Firu, însă directorul va fi tras la răspundere pentru că la ora la care s-a produs accidentul trebuia să fie la şcoală.
"Joi dimineaţa, inspectoarea de management şi inspectoarea de zonă vor fi la Răşinari, îi vor cere o notă explicativă. Eu nu pot să cer o notă explicativă dacă i s-a stricat sau nu ambreiajul, cum mi-a spus domnul director, dar pot să îi cer notă explicativă de ce la ora aia nu era la şcoală”, a declarat inspectorul general şcolar.
Potrivit acestuia, directorul şcolii din Răşinari ar nu ar fi informat ISJ despre accident, ci a fost sunat de reprezentanţii Inspectoratului după ce s-a aflat de incident.
“Eu nu am fost informat de către domnul director de eveniment. Am aflat şi l-am sunat. Zice că ar fi lovit doar o maşină, că i s-a rupt ambreiajul, i s-au blocat frânele. (...) Eu sper să aibă demnitatea să îşi dea demisia”, a conchis Firu.