Demisie de răsunet în fieful PSD! Viceprimarul Adrian Tudor îi acuză pe social-democrați de jocuri de putere

Adrian Tudor a demisionat din PSD Gorj
Adrian Tudor a demisionat din PSD Gorj

Viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor, și-a dat vineri demisia din PSD Gorj. Primar interimar în aceste zile, Adrian-Marcel Tudor Drăghici acuză actuala conducere județeană „de eliminare sau marginalizare a social-democraților respectați și promovarea în partid și în poziții de putere a unor foști membri și lideri PDL Gorj”. Gorjul a revenit la roșu în urma alegerilor parțiale din noiembrie 2019, când PSD a obținut 55 de primării din 70.