Ce a stabilit Sinodul:
"5.Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și ne-ortodocși, pe de o parte, şi dintre ortodocși şi ne-creștini, pe de altă parte:
a. Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși nu poate fi binecuvântată conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext). Totuși, aceasta poate fi oficiată prin condescendență și iubire de oameni, cu condiția ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă.
b. Căsătoria dintre ortodocși și ne-creștini este absolut interzisă, potrivit acriviei canonice", precizează textul adoptat de Sinod, potrivit Basilica.ro.
Acestea au fost doar câteva dintre lucrurile spuse în documentul oficial adoptat la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod Panortodox, care a avut loc în perioada 16-27 iunie 2016 în Creta.
La întâlnirea Întâistătătorilor din Bisericile Ortodoxe, la care a luat parte şi Patriarhul Daniel, s-a discutat şi despre tema “Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la căsătorie”. Una dintre concluziile discuţiilor a fost că biserica ortodoxă nu acceptă contractele de coabitare pentru persoanele de acelaşi sex. Altă concluzie a fost de interzicere a căsătoriilor între ortodocşi şi ne-ortodocşi.
Marele Sinod a mai adoptat documente referitoare la “Diaspora ortodoxă” şi “Misiunea Bisericii în Lumea Contemporană”. Iată documentul referitor la căsătorii. În document se face diferenţa dintre “Căsătoria civilă dintre un bărbat și o femeie înregistrată legal”, care nu are un caracter sacramental, ci “constituie un act de coabitare asigurat de stat, diferit de căsătoria binecuvântată de Dumnezeu și Biserica Sa”.
Iată tot ce prevede textul adoptat de Sinod pe tema căsătoriei:
I. Căsătoria ortodoxă
1.Instituția familiei este amenințată astăzi de fenomenul secularizării precum și de relativismul moral. Biserica Ortodoxă învață despre sacralitatea căsătoriei ca fiind învățătura sa fundamentală și indiscutabilă. Unirea liberă dintre un bărbat și o femeie este de aceea o condiție indispensabilă.
2.În Biserica Ortodoxă, căsătoria este considerată cea mai veche instituție de drept divin, pentru că a fost instituită în același timp cu crearea primilor oameni, Adam și Eva (cf. Facerea 2,23). Această unire era legată de la început nu numai de comuniunea spirituală a cuplului (bărbat și femeie), ci și de capacitatea de a asigura continuitatea vieții neamului omenesc. De aceea, căsătoria dintre un bărbat și o femeie, binecuvântată în Rai, a devenit o Sfântă Taină menționată în Noul Testament, atunci când Hristos a săvârșit „primul Său semn”, schimbând apa în vin la nunta din Cana Galilei, descoperind astfel slava Sa (cf. Ioan 2,11). Taina unirii indisolubile dintre un bărbat și o femeie este imaginea unirii dintre Hristos și Biserică (cf. Efeseni 5,32).
3.Această tipologie hristocentrică a Tainei Cununiei explică faptul că episcopul sau preotul binecuvântează această legătură sfântă printr-o rugăciune specială. De aceea, Sfântul Ignatie Teoforul subliniază în Epistola sa către Policarp al Smirnei că cei care se unesc în comuniunea cununiei trebuie să o facă „cu acordul episcopului, pentru ca astfel cununia să se facă potrivit lui Dumnezeu și nu după dorința umană. Fie ca totul să aibă loc pentru slava lui Dumnezeu” (V. 2). Astfel, caracterul sfânt al legăturii instituită de Dumnezeu și conținutul spiritual înalt al vieții în interiorul căsătoriei explică afirmațiaApostolului: „Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat” (Evrei 13,4). De aceea, Biserica Ortodoxă condamnă orice atentat la curăția ei (cf. Efeseni 5,2-5; 1 Tesaloniceni 4,4; Evrei 13,4).
4.Unirea dintre un bărbat și o femeie în Hristos constituie o mică Biserică sau o imagine a Bisericii. În acest sens, Clement al Alexandriei afirmă: „cine sunt cei doi sau trei uniți în numele lui Hristos, printre care Dumnezeu este prezent? Nu sunt bărbatul și femeia și copilul, care sunt uniți în Dumnezeu?” (Stromata 3. 10, 68). Unirea dintre un bărbat și o femeie prin binecuvântarea lui Dumnezeu îi ridică la un nivel mai înalt, căci comuniunea este superioară existenței individuale, pentru că ea îi include în ordinea Împărăției Preasfintei Treimi. O condiție prealabilă a cununiei este credința în Iisus Hristos, credință pe care soțul și soția (bărbatul și femeia) trebuie să o împărtășească împreună. Fundamentul unității cununiei este unitatea în Hristos, ca din binecuvântarea iubirii conjugale, prin Duhul Sfânt, cuplul să poată reflecta dragostea dintre Hristos și Biserica Sa, taină a Împărăției lui Dumnezeu, a vieții veșnice a omenirii în dragostea lui Dumnezeu.
5.Protejarea sfințeniei cununiei a fost totdeauna de o importanță capitală pentru protejarea familiei, care face să strălucească comuniunea soților, atât pentru Biserică cât și pentru întreaga societate. Astfel, comuniunea persoanelor prin Taina Cununiei nu este o simplă relație convențională naturală, ci o forță spirituală creatoare pentru instituția sfântă a familiei. Numai aceasta asigură protecția și educația copiilor, fie în misiunea spirituală a Bisericii, fie în funcționarea societății.
6.Aplicând totdeauna rigoarea necesară și sensibilitatea pastorală potrivită și urmând modelele de blândețe ale Apostolului neamurilor, Sfântul Pavel (cf. Romani 7,2-3; 1 Corinteni 7,12-15;39), Biserica tratează atât condițiile prealabile pozitive (diferențe de gen, vârstă legală, etc.), cât și impedimentele (înrudire de sânge sau prin alianță, înrudire spirituală, existența unei căsătorii, diferență de religie, etc.) pentru a binecuvânta o căsătorie. Sensibilitatea pastorală este necesară, pentru că, dacă tradiția biblică subliniază legătura căsătoriei cu taina Bisericii, practica bisericească nu exclude posibilitatea de a recurge la anumite principii ale dreptului natural greco-roman cu privire la căsătorie ca o „comuniune de drept divin și uman” (Modestin), care sunt compatibile cu natura sacră atribuită de Biserică Tainei Cununiei.
7.În condițiile contemporane, atât de dificile pentru Taina Cununiei și instituția sfântă a familiei, episcopii și preoții trebuie să se angajeze să lucreze intens în domeniul pastoral pentru a proteja credincioșii lor cu atitudine părintească și să îi acompanieze pentru a întări speranțele lor slăbite din cauza diferitelor dificultăți, consolidând instituția familiei pe temelii solide, care să nu poată fi distruse nici de ploaie, nici de râuri, nici de vânt, iar această temelie este stânca, Hristos (cf. Matei 7,25).
8.Căsătoria este inima familiei și familia justifică pe deplin căsătoria. Presiunea care se propagă în lumea contemporană de a recunoaște noi forme de coabitare constituie o adevărată amenințare pentru creștinii ortodocși. Criza căsătoriei și a familiei, sub multe aspecte, îngrijorează profund Biserica Ortodoxă, nu numai din cauza consecințelor lor negative asupra structurii sociale, ci și din cauza amenințării lor asupra relațiilor în sânul familiei tradiționale. Victimele principale ale acestor tendințe sunt cuplul și, în principal, copiii, care, din păcate, prea adesea, suportă martiriul încă din fragedă copilărie, fără să fie vinovați.
9.Căsătoria civilă dintre un bărbat și o femeie înregistrată legal nu are un caracter sacramental, ci ea constituie un act de coabitare asigurat de stat, diferit de căsătoria binecuvântată de Dumnezeu și Biserica Sa. Membrii Bisericii care contractează o căsătorie civilă trebuie tratați cu responsabilitatea pastorală necesară, pentru ca ei să înțeleagă valoarea Tainei Cununiei și binefacerile care decurg din ea.
10.Biserica nu acceptă ca membrii ei să încheie contracte de coabitare (cu persoane n. tr.) de același gen, precum și nici o altă formă de coabitare diferită de căsătorie. Biserica trebuie să depună toate eforturile sale pastorale astfel încât membrii ei care se angajează în astfel de forme de coabitare să poată înțelege adevăratul sens al pocăinței și al iubirii binecuvântate de Biserică.
11.Consecințele acestei crize pe care le întâmpină în zilele noastre instituția căsătoriei și a familiei sunt majore, prin creșterea numărului divorțurilor, al avorturilor și al altor probleme interne ale vieții de familie. Aceste consecințe constituie o mare provocare pentru misiunea Bisericii în lumea contemporană. De aceea, păstorii Bisericii trebuie să depună toate eforturile posibile pentru a înfrunta aceste probleme. Biserica Ortodoxă cheamă cu dragoste pe fiii ei și pe toți oamenii de bine să păstreze fidelitatea față de sacralitatea familiei.
II.Impedimente la căsătorie
1.În legătură cu impedimentele la căsătorie din cauza înrudirii de sânge, înrudirii prin alianță sau prin adopție, ca și a înrudirii spirituale, sunt valabile toate prescripțiile sfintelor canoane (canoanele 53 și 54 ale Sinodului Ecumenic Quinisext), precum și cele ale practicii bisericești care derivă din ele. Practica aplicată în prezent de Bisericile Ortodoxe Autocefale locale este definită şi descrisă prin Statutul fiecărei Biserici Ortodoxe locale, precum și prin deciziile lor sinodale referitoare la acest subiect.
2.Conform tradiției canonice ortodoxe, care condamnă categoric bigamia precum și a patra căsătorie, o căsătorie care nu este dizolvată irevocabil sau anulată, precum și a treia căsătorie preexistentă constituie impedimente absolute pentru contractarea unei căsătorii;
3.Potrivit sfintelor canoane (canonul 16 al Sinodului 5 Ecumenic și canonul 44 al Sinodului Quinisext), conform acriviei, căsătoria după depunerea voturilor monahale este strict interzisă;
4.Preoția constituie un impediment la căsătorie, potrivit tradiției canonice (canonul 3 al Sinodului Quinisext).
5.Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și ne-ortodocși, pe de o parte, şi dintre ortodocși şi ne-creștini, pe de altă parte:
a. Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși nu poate fi binecuvântată conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext). Totuși, aceasta poate fi oficiată prin condescendență și iubire de oameni, cu condiția ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă.
b. Căsătoria dintre ortodocși și ne-creștini este absolut interzisă, potrivit acriviei canonice.
6.La aplicarea tradiției bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să țină cont, în egală măsură, de prescripțiile legislației civile cu privire la acest subiect, fără să depășească limitele iconomiei bisericești.
7.Aplicarea iconomiei bisericești trebuie să fie reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor stabilite de canoanele bisericești, în spiritul unui discernământ pastoral astfel încât să servească mântuirii omului.
