Dosarul Revoluției încă este pe rolul instanței de judecată, după 30 de ani de la evenimentele care au transformat România. Nu o să pun accent de tergiversarea în justiție a acestui mega-dosar și nici nu am să arăt cu degetul spre nimeni. Este exclusiv treaba magistraților. Vreau doar să punctez, în linii mari, cum a evoluat societatea românească după decembrie 1989.
În decembrie 1989, eram militar în termen și am prins, ca mulți alții, Revoluția în tranșee. Unitatea din care făceam parte a fost transferată la București, după baia de sânge din Piața Universității. Când am ajuns noi în București, undeva pe 24-25 decembrie, lucrurile se mai calmaseră un pic, însă mirosea peste tot a praf de pușcă. Nu îmi mai amintesc, exact, ce sentimente ne animau, dar cred că frica a fost cel mai pregnant dintre ele. Muriseră mulți militari în termen la Otopeni, la TVR... Eram, cu siguranță, foarte speriați, dar și animați de un sentiment de libertate cu care nu eram familiarizați. Puteam, în sfârșit, să vorbim despre orice fără să ne fie frică.
Mulți s-au declarat, după trecerea în rezervă, eroi, lipindu-se de tot felul de asociații care emiteau certificate de revoluționar și ofereau tot felul de avantaje materiale. Nu am vrut să fac parte dintr-un astfel de scenariu. Am și eu o diplomă de erou emisă de unitatea militară din care am făcut parte, dar o țin într-o cutie cu vechituri. Pentru mine, adevărații eroi sunt doar cei care au murit și rudele lor îndoliate.
Când am fost trecut în rezervă, aveam multe așteptări de la țara mea și de la noii politicieni. Multe mi-au fost năruite rapid. Am asistat la mineriade și la multe alte evenimente controversate, care ne-au făcut de râs în toată lumea. Am intrat în presă la trei – patru ani de la Revoluție, deși mă pregăteam pentru o altă carieră. În 1995, eram deja angajat la Rompres, actualul Agerpres. De atunci observ, cu atenție, ce se întâmplă cu societatea românească, cu clasa politică românească și cu economia românească.
Am scris despre restructurarea coloșilor industriali și despre disponibilizarea a sute de mii de oameni cărora nu li se oferea nicio alternativă. Am scris despre vânzarea pe nimic a capitalui autohton și despre prețul plătit de România ca să intre în UE și NATO. Am scris despre exodul enorm de forță de muncă în străinătate și despre capitalismul sălbatic. Am scris despre foarte multe lucruri, fapte și întâmplări, dar aici nu este vorba doar despre mine.
După 30 de ani în care am fost martor la transformarea României, pot spune că România a evoluat greu, dar a evoluat, iar acum se află unde îi este locul: alături de marea familie europeană din care deja făcea parte. Am fost la un pas să deraiăm de la acest traseu în epoca Dragnea-Dăncilă, însă alegerile europarlamentare, cele prezidențiale și demiterea guvernului PSD-ist i-au trimis pe impostori în negura istoriei. Aceștia trebuie însă să răpundă pentru tot răul făcut, la fel ca și cei care se fac vinovați pentru sângele vărsat la Revoluție.
România nu a avut, din păcate, nici după decembrie 1989, de politicieni străluciți. Au fost unii mai răsăriți decât alții, restul doar pe "persoană fizică", adică pentru interesul personal. Acesta este motivul pentru care România a evoluat atât de greu.
