"Prin dispariţia dintre noi a lui Mişu Fotino se mai întoarce, iremediabil, o foaie din frumuseţea teatrului românesc. A asigurat, în timp şi prin timpuri vitrege, cu un firesc inegalabil strălucirea şi dăinuirea ei. Născut parcă pentru teatru, purta cu sine, cu o lejeritate de invidiat, istoria şi farmecul lui", a declarat actorul Dan Puric.
De asemenea, acesta a precizat că a avut "norocul" de a juca alături de Mihai Fotino.
"N-am să uit niciodată că, dincolo de talentul lui aparte, cu care mă surprindea şoptindu-mi parcă «Vezi, vremea n-a trecut peste mine!», m-a contaminat, fără să ştie, cu tainica poveste a acestei lumi pe care o purta mereu cu un zâmbet şăgalnic şi de aceea lui îi datorez o moştenire sublimă, frumuseţea discretă a actorului român", a afirmat acesta.
Mihai (Mişu) Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit la vârsta de 83 de ani, luni, în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Capitală, unde era internat de aproape o săptămână, a declarat directorul medical al unităţii sanitare, medicul Dana Safta.
Mişu Fotino a murit după o lungă şi grea suferinţă, a declarat medicul Dana Safta.
Mai multe informaţii privind orele la care trupul neînsufleţit al lui Mihai Fotino va fi depus la Biserica Mavrogheni, respectiv TNB vor fi oferite ulterior.
Născut pe 14 septembrie 1930, în Bucureşti, Mihai Fotino (cunoscut şi ca Mişu Fotino), şi-a construit o carieră bogată în teatru, dar şi în cinematografie şi în televiziune abordând mai ales genul comediei.
Copilăria şi adolescenţa le-a trăit la Braşov, unde tatăl lui, Mişu Fotino - fondator al Teatrului de Stat din Braşov -, era actor şi cu care a jucat împreună încă de când era foarte mic. A debutat la vârsta de şase ani, în anul 1936, în piesa de teatru "Coloniale", iar, din 1952, Mihai Fotino a fost actor la Teatrul Dramatic din Braşov.
A fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la Bucureşti. Din 1956, a jucat la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti.
Totodată, Mihai Fotino a jucat în numeroase filme şi producţii de televiziune, printre acestea numărându-se "Directorul nostru" (1955), "Telegrame" (1959), "Porto-Franco" (1961), "Codin" (1963), "Politică şi delicatese" (1963), "Titanic vals" (1964), "Amprenta (1967), "Balul de sâmbătă seara" (1968), "Elixirul tinereţii (1975), "Tufă de Veneţia" (1977), "Chiriţa la Iaşi" (1987), "Sexy Harem Ada-Kaleh" (2001).
La cea de-a XIV-a ediţie a galei premiilor Uniunii Teatrale din România, (UNITER), din 2006, Mihai Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate. De asemenea, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) "pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice". În februarie 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D - "Arta Spectacolului", "în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului".
