Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţiile lui Dan Adamescu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru şi a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti, care în 12 decembrie a decis ca aceştia să rămână în arest la domiciliu. Decizia instanţei supreme este definitivă, scrie Mediafax.ro.
Omul de afaceri Dan Adamescu poate părăsi imobilul în care stă în arest în 24, 26, 29 şi 30 decembrie, precum şi în 2, 5, 6, 7 şi 8 ianuarie, între orele 08.00 şi 17.00, pentru a merge la o clinică de ortopedie. Adamescu a folosit în ultima perioadă un scaun cu rotile.
În 24 iunie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe Dan Adamescu, judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, şi pe omul de afaceri Iosif Armaş, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă.
Cei patru judecători au stat în arest preventiv din 20 mai până în 30 august, când instanţa supremă a dispus măsura arestului la domiciliu. Adamescu a fost arestat preventiv din 6 iunie până în 30 august, dată de la care este în arestul la domiciliu.
Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.
Procurorii i-au trimis în judecată şi pe practicienii în insolvenţă Angela Monica Borza, Ilie Preda, Cristina Elena Popa (fostă Cândea) şi Emanoil Postelnicu şi Gabriel Hanganu, pentru dare de mită.