Decizia nu este definitivă, iar premierul Florin Cîțu a afirmat aceasta nu va influența măsurile de relaxare și că o va ataca cu recurs.
Instanţa arată că foarte multe persoane, din cauza convingerilor religioase, sau a stării de sănătate nu pot recurge la măsura vaccinării şi prin urmare sunt excluse de la toate activităţile sportive, culturale, sociale permise de Hotărârea de Guvern.
De asemenea, au mai motivat magistrații sunt și restricționări distriminatorii din punct de vedere financiar. "Efectuarea unui test RT-PCR sau a unui test antigen rapid trebuie să se realizeze la un laborator medical care să certifice exactitatea rezultatului testului şi cum aceste teste nu sunt gratuite foarte multe persoane nu vor avea posibilitatea financiară să efectueze acest test şi prin urmare vor fi nevoite să recurgă la vaccin care este gratuit pentru a putea participa la aceste activităţi”, a explicat Curtea de Apel Cluj.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Sentinţa Curţii de Apel Cluj a fost pronunţată în şedinţa publică din 7 iunie.