Oamenii de știință au descoperit o metodă prin care injectează dioxidul de carbon în bazalt, poros ca un burete, unde se pietrifică pentru eternitate, informează AFP, preluată de Agerpres.
Această tehnică reproduce în ritm accelerat un proces natural care are loc în mai multe mii de ani: mineralizarea dioxidului de carbon, un gaz cu efect de seră, produs în masă pe această insulă de transporturi, industrie şi vulcani.
"Graţie acestei metode, vom schimba radical scala timpului", a explicat experta în geologie Sandra Osk Snaebjornsdottir. Ea face parte din proiectul CarbFix, alături de cercetători şi ingineri de la compania energetică Reykjavik Energy, Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS) din Franţa, University of Island şi Columbia University.
Într-un peisaj selenar, la poalele piscurilor încă înzăpezite ale masivului vulcanic Hengill, trei mici domuri gri au fost construite, perforate de câteva hublouri, potrivit ProTV.
În interiorul acestor domuri, dioxidul de carbon, după ce a fost captat şi transportat prin conducte pe distanţe de mulţi kilometri de la centrala geotermică din Hellisheidi, este dizolvat în apă, apoi injectat la presiune înaltă în roca bazaltică, la o adâncime de 1.000 de metri.
"Ca principiu fundamental, noi nu facem altceva decât să producem apă încărcată cu gaze pe bază de CO2", a rezumat Edda Sif Aradottir, care deţine funcţia de şef de proiect în cadrul acestei iniţiative.
Soluţia apoasă penetrează apoi în cavităţile rocilor. Începe atunci procesul de solidificare, devenit posibil în urma reacţiei chimice a gazului cu calciul, magneziul şi fierul conţinute în bazalt. CO2-ul se inserează în roca brună şi poroasă sub forma unor cristale albe calcaroase.
Procedeu natural care durează mii de ani, redus la doi ani
"Cvasitotalitatea CO2-ului injectat s-a mineralizat în doi ani în cadrul testului nostru pilot", a declarat Sandra Osk Snaebjornsdottir.
Odată pietrificat, nimic - sau aproape nimic - nu poate să pericliteze captarea CO2-ului.
"Dacă se produce o erupţie vulcanică şi roca este încălzită la o temperatură foarte ridicată, o parte a mineralului se va descompune", a prevenit însă Sigurdur Gislason, geochimist la University of Island. El a temperat însă acest scenariu: "Aceasta este totuşi forma cea mai stabilă şi mai securizată de stocare a CO2-ului".
