De asemenea, conform reglementarilor, parintii primesc indemnizatie indiferent de numarul de copii, nu doar pentru primele 3 nasteri, asa cum prevedeau vechile norme in materie, scrie avocatnet.ro.
Indemnizatia de crestere a copilului reprezinta 85% din media veniturilor realizate in ultimele 12 luni, aceasta valoare fiind stabilita la finalul anului 2012 de Legea nr. 166/2012. De asemenea, conform prevederilor instituite atunci, concediul si indemnizatia pentru cresterea copiilor se acorda pentru fiecare dintre nasteri. Aceasta in conditiile in care, pana in octombrie 2012, legea limita acordarea concediului si a indemnizatiei la 3 nasteri.
Potrivit OUG nr. 111/2010, actul normativ care reglementeaza regimul de acordare a indemnizatiei lunare, parintii pot alege intre un concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an (3 ani in cazul copilului cu handicap) si un concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani. In ambele situatii, legislatia reglementeaza cuantumul minim si cuantumul maxim al indemnizatiei lunare, raportandu-l la indicatorul social de referinta, care si in 2014 este in valoare de 500 de lei.
Prin urmare, in cazul in care opteaza pentru concediu pana la implinirea de catre copil a varstei de un an, cea mai mica valoare a indemnizatiei va fi 600 de lei, iar cea mai mare poate fi de maxim 3400 lei.
In schimb, pentru parintii care aleg un concediu de 2 ani, indemnizatia va fi cuprinsa intre 600 de lei si maxim 1200 lei.
Citeste mai mult avocatnet.ro.