Există însă o metodă mult mai nedureroasă prin care poți scăpa de bărbia dublă: exercițiile. Am selectat 7 exerciții foarte ușoare, dar eficiente totodată, care să te ajute să combați bărbia dublă. Iată, așadar, cum să scapi de gușă cu ajutorul exercițiilor. Ideal ar fi să execuți toate aceste exerciții de cel puțin 2 ori pe zi.
Exercițiul 1
Pentru primul exercițiu, va trebui să deschizi gura, să rotunjești buzele și să tragi aer în piept. Vei simți cum bărbia se contractă. Repetă exercițiul de 10 ori, fă o pauză de 1 minut, apoi reia-l. Fă 3 serii a câte 10 repetări.
Exercițiul 2
Strânge buzele, în așa fel încât să simți că zona gurii se contractă. Ține capul drept și întoarce-l încet către dreapta cât de mult poți, menține-l întors 30 de secunde, revino la poziția inițială, apoi întoarce capul spre stânga și menține poziția tot 30 de secunde. Repetă exercițiul de 10 ori.
Exercițiul 3
Stai dreaptă și privește în față. Întinde gâtul înainte cât poți de mult și du mandibula în față. Trebuie să simți cum se contractă mușchii gâtului și ai bărbiei. Menține poziția câteva secunde, după care revino. Repetă exercițiul de 10 ori, fă o pauză de 1 minut, apoi reia seria de 10. În total, va trebui să execuți 3 serii a câte 10 repetări.
Exercițiul 4
Așază-ți dosul degetelor sub bărbie și, ținând buzele strânse, împinge bărbia în degete. Rolul acestora din urmă este de a opune rezistență, astfel încât bărbia să se contracte. Fă 3 serii a câte 10 repetări.
Exercițiul 5
Lipește limba de cerul gurii, împingând-o cu putere. În acest timp, vei ridica și vei coborî bărbia. Vei simți cum mușchii bărbiei și ai gâtului se contractă. Repetă exercițiul de 10 ori, în 3 serii.
Sursa: avantaje.ro