Recordul pentru cel mai mic cal în viață (de sex masculin) îl deține Charlie, un cal arab miniatural care măsoară 63,5 cm (la greabăn) și al cărui proprietar este Bartolo Messina, din Italia.
Recordul a fost omologat la 23 aprilie 2012, după ce calul a fost verificat, așa cum menționează guinnessworldrecords.com.
Charlie s-a născut în 2007, într-o fermă de cai miniaturali din Olanda și a fost importat în Italia, când avea un an și jumătate și tratat ca un animal de companie. Acesta se hrănește cu ovăz, fasole, fân și îi plac foarte mult morcovii. Are trei mese pe zi, fiecare conținând 200 gr de aliment, iar fân consumă de mai multe ori pe zi, scrie Agerpres.
În septembrie 2013, Charlie a fost răpit din grajdul său, din orașul italian Castello. Hoții au tăiat gardul care înconjura grajdul, pentru a-l putea fura. Animalul trebuia să participe la Festivalul național de hipism, care se desfășura în perioada respectivă în centrul Italiei.
Bartolo Messina, proprietarul său, a fost contactat telefonic de hoți care i-au cerut o răscumpărare în bani. Calul a fost returnat proprietarului, dar ancheta poliției a continuat și, în 2014, un bărbat a fost arestat ca fiind autorul acțiunii de răpire a celui mai mic cal din lume.
Recordul pentru cel mai mic cal în viață (de sex feminin) a fost stabilit la 7 iulie 2006 de Thumbelina, o iapă brună care măsura 44,5 cm (la greabăn), deținută de Kay și Paul Goessling din St Louis, Missouri, Statele Unite ale Americii.