Creativitatea în sine oricum se petrece de obicei în propriul apartament
Andrei Zbîrnea: Noi ne-am întâlnit, cu toată trupa byron, cam cu vreo zece zile înainte să intrăm în starea de urgență. Cum arăta planul vostru artistic & concertistic (dar și planul tău) pe 2020 la momentul acela și cum s-a transformat el în plină pandemie de coronavirus?
Dan Byron: Heheee, 2020 urma să fie un an fantastic. Trebuia să avem una din verile alea grele, în care kilometrii se amestecă cu concertele, hotelurile cu propria casă și bagajele de vacanță cu cele de turneu. Cum s-a transformat? Păi am avut 15 concerte de când s-a declarat starea de urgență, și alea cu oameni puțini și distanțați.
AZ: Au trecut zece luni deja de pandemie. Cred că mi-e permis să pun următoarea întrebare, pe care cred că și-o pune fiecare artist/iubitor de frumos. Cum arată creativitiatea atunci când limitele spațiale înseamnă propria sufragerie/propriul apartament? Se poate vorbi de tele-muncă și în cazul muzicienilor?
DB: Creativitatea în sine oricum se petrece de obicei în propriul apartament, ea vine din interior, n-are treabă cu limitele spațiale. Ce e mai complicat însă e să colaborezi live cu propriii tăi colegi. Online e imposibil, diferențele de bandă fac ritmurile să pară aleatoare. Bancul cu basistul și tobarul care decid să se sinucidă deodată aruncându-se de pe bloc și cad separat devine realitate când încerci să cânți împreună cu altcineva pe Zoom.
AZ: Tocmai ce ai lansat acest nou EP, intitulat Long Story Short. Care este povestea din spatele fiecărei piese și de ce vin ele ACUM împreună? Deși au un fir roșu care le conduce pe toate patru, ele provin totuși din registre diferite și (am aflat deja) din proiecte diferite. Dacă tot am deschis subiectul, spune-ne și despre proiectele pentru care au fost compuse cele patru melodii.
DB: Cântecele astea au rămas prin sertare după ce și-au ratat intrarea pe vreun album, dar subiectele pe care le abordează au cumva ceva în comun și se potrivesc destul de bine cu vremurile pe care le trăim, așa că era păcat să nu le scot la lumină, mai ales că n-aveam altceva mai bun de făcut în perioada asta. Probabil subiectele pe care le abordează nu sunt foarte înghițibile, nu prea scriu despre dragoste, mai degrabă despre alți demoni. Drept urmare avem o piesă despre distanțare socială (Home sweet home), una despre rasism (Playing strangers), alta despre meditație (Little prince) și în final o apocalipsă (Memorial of indifference). Trei sunt scrise cândva pentru byron, cea de-a patra (Home sweet home) pentru duetul pe care îl făceam la un moment dat cu Luiza Zan.
Home sweet home a suferit cele mai multe modificări, cumva izolarea m-a ajutat să am o altă viziune
AZ: În textul de prezentare al mini-discului am găsit următoarea descriere a experienței tale cu aceste piese de pe Long Story Short: relația de love-hate cu locul de baștină, rasismul, impermanența sau încălzirea globală. Când ai înregistrat versiunile publicabile pe acest material, te-ai raportat cumva și la mișcarea Black Lives Matter din SUA sau la ce se întâmplă la nivel social în Belarus și Polonia în ultimele luni?
DB: Bineînțeles.
AZ: Cât de mult ai modificat cele patru cântece față de formele pe care le aveau acestea la momentul compunerii lor? Cum a fost să revii la engleză, după ce albumul Nouă fusese acea metaforă despre România ultimilor 30 de ani, un disc not so in your face cu România în rolul protagonistei (citat din cronica mea de album de pe ProgNotes, 2019, n.r.)
DB: Home sweet home a suferit cele mai multe modificări, cumva izolarea m-a ajutat să am o altă viziune. Celelalte au fost modificate minimal, am umblat mai mult la părțile care aveau greșeli gramaticale (subliniate cu roșu de Sergiu, colegul din byron, ca de obicei). N-a fost deloc ciudat să revin la engleză, muzica pe care o ascult e în majoritate în engleză, cărțile pe care le citesc la fel, iar toți anii în care am scris în engleză (cu tot cu greșeli gramaticale) nu se pot șterge așa ușor din memorie.
AZ: Cum te-ai simțit la concertul de lansare al EP-ului? Care este cel mai fain comentariu pe care l-ai primit? Cum poate suplini un stream live/concert pe Facebook o sală de concert plină ochi de spectator care știu toate versurile pieselor din set-list? Încearcă răspunsul the hard way, dacă poți. Nu acel clasic nimic nu se compară cu…
DB: Am fost mult mai emoționat decât mă așteptam, nu prea mi se întâmplă. A trebuit să fac efortul mental de a-mi traduce în imagini cifrele pe care le vedeam pe monitor, de a-mi închipui mulțimea de oameni care era virtual la mine în sufragerie. A fost un pic schizo. Cel mai fain comentariu? Pfff… Nu cred că are vreo relevanță niciun comentariu scos din context. Evident că un concert online nu e la fel cu unul față în față, dar poți vedea în comentarii tot felul de jumătăți pline de pahar, iar faptul că atâția oameni din atâtea locuri diferite pot fi împreună la același concert mi se pare magic.
Mi se pare că au ieșit mai puține albume faine ca în anii trecuți
AZ: Un obicei bun și un obicei rău pe care le-ai căpătat în ultimele 10 luni.
DB: Contrar trendului, am scăzut considerabil consumul de alcool. Conform trendului, m-am închis și mai mult în lumea mea.
AZ: Ce albume noi sau ce albume ai descoperit în lunile de stat acasă? Ai devenit mai îngăduitor sau mai exigent cu formele de artă? Ai vreo recomandare pentru cititorii Realitatea în materie de muzică, filme, teatru sau cărți?
DB: Mi se pare că au ieșit mai puține albume faine ca în anii trecuți (sau încă n-am dat eu peste alea multe). Îmi plac cele lansate de Fionna Apple, Gorillaz, Melody Gardot, Nothing but thieves, Ghostpoet, Blake Mills, The Mono Jacks, Moses Sumney și Róisín Murphy, dar nu înțeleg ce e cu toată nebunia din jurul ultimului Bob Dylan. În materie de film nu prea sunt la curent, am văzut doar Tenet-ul lui Nolan, pe care ar trebui să-l vedeți chiar și numai pentru a vă pune un pic neuronii pe bigudiuri. A, și am văzut sezonul nou The Crown, care e clar de recomandat. Cât despre cărți, nu cred că am citit ceva lansat anul ăsta, dar vă pot recomanda Timothy Winegard - The Mosquito, apărută anul trecut (o bijuterie despre istoria omenirii văzută dintr-un cu totul alt punct de vedere), sau, dacă nu sunteți pasionați de non-fiction, Jennifer Egan - A visit from the goon squad, apărută acum zece ani, câștigătoare de Pulitzer, o carte care mi-a plăcut de-am murit. Și mă scuzați, dar la teatru chiar n-am fost de când cu necazul. Am încercat online, dar nu m-a prins, se vedea destul de prost și se auzea și mai și.
AZ: Te-ai gândit și la alte modalități în afară de muzică prin care să-ți antrenezi creativitatea în lunile coronavirus?
DB: Nu prea.
AZ: Ce știre de anul acesta te-a marcat cel mai mult? E vreun eveniment sau vreo informație care să te fi pus pe gânduri sau să te fi dus într-o zonă meditativă?
DB: Am citit azi un articol de pe teleleu.eu despre succesul celor de la AUR care m-a pus rău pe gânduri. Având internetul în buzunar în fiecare zi putem avea senzația că lumea e într-un anumit fel, când de fapt tot ce vedem noi e delimitat doar de bula noastră și nimic altceva.
AZ: La final, te rog să vii cu o predicție/ Cum va arăta România după ce pandemia se va fi consumat?
DB: LA FEL.
#interviuripentrurealitate
