"Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcția de judecător, începând cu 30 iunie, a judecătorilor Florica Roman și Daniela Vidican, în cadrul Curții de Apel Oradea, și a judecătorilor Raluca Beatrix Cuc și Ovidiu Daniel Galea, în cadrul Tribunalului Bihor — ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție", se arată într-un comunicat al CSM transmis luni AGERPRES.
Sursa citată precizează că hotărârea a fost luată în temeiul dispozițiilor art. 40 lit. j) din Legea 317/ 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările și completările ulterioare și art. 62 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea 303/ 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.