Potrivit reprezentanţilor Parchetului Tribunalului Vaslui, trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit plin de noroi pe un drum din Gârceni de către un localnic, fiind anunţate autorităţile.
În urma primelor cercetări, anchetatorii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 66 de ani, avea gâtul şi mandibula rupte şi numeroase leziuni pe corp, fiind deschis dosar penal pentru moarte suspectă.
”În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă, desfăşurându-se cercetări pentru lovituri cauzatoare de moarte. Desigur, este posibil să fi fost şi o moarte accidentală, având în vedere leziunile de pe corp care ne indică acest fapt”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Vaslui, Alice Ruja, scrie Mediafax.
Medicii legişti au stabilit că bărbatul a decedat din cauza hipotermiei, el nemaiputându-se deplasa în urma leziunilor.
”Aceasta poate fi o cauză indirectă a decesului, ţinând cont că victima, după ce a suferit acele leziuni, nu s-a mai putut deplasa şi astfel a fost afectat de temperaturile scăzute de afară”, a spus Ruja.
Procurorii aşteaptă rezultatele analizele histopatologice de laborator, care vor fi făcute la Institutul de Medicină Legală.