Consultantul politic a făcut, la Realitatea TV, un portret al Regelui Mihai, aşa cum l-a perceput pe Majestatea Sa: "Omul Mihai, într-adevăr, a fost tipul blajin, o personalitate care s-a împăcat cu soarta, poate mult prea ușor, dar de mult ori în viață n-a încercat să facă rău, nu sunt date despre asemenea lucruri, că ar fi încercat să facă rău și din acest motiv omul Mihai cred că pleacă împăcat către Dumnezeu."
Regele Mihai n-ar fi avut niciodată forţa bunicului sau străbunicului său
"Cu regele este, însă, o altă poveste. Rege ești peste un popor, peste o țară şi pentru ca să poți să rămâi în istorie, în istoria acelui fel de popor, cel puțin la noi, la români, era nevoie de mult mai multe lucruri pe care să le facă și, din acest motiv, cred că el ca rege sau ca fost rege nu a plecat împăcat. Eu nu sunt monarhist, dar nu sunt nici antimonarhist, pentru că într-o democrație de tip liberal sau una de tip monarhic contează mai puțin forma de organizare, contează personalitatea și forța celui care implementează acea formă de organizare, ori regele Mihai nu cred că ar fi avut niciodată forța să implementeze asupra românilor un sistem de autoritate pozitivă sau constructivă așa cum a făcut-o bunicul său sau așa cum a făcut-o Carol I.
Una dintre explicaţiile acestei atitudini, în viziunea lui Cozmin Guşă, ar fi influenţa mult prea mare şi, din păcate, nu pozitivă, pe care a avut-o asupra adolescentului Mihai tatăl său, Carol al II-lea. "L-a influențat mult mai mult decât umbra pozitivă a bunicului său, a fostului rege Ferdinand și asta, într-un fel, asta l-a marcat."
La judecata istoriei, fostul rege Mihai are de decontat mai multe lucruri
Un alt element extrem de important atât asupra rolului istoric al regelui, dar şi asupra percepţiei publice, a fost atitudinea sa faţă de generalul Ion Antonescu, după 23 august 1944, când România a trecut de partea Rusiei şi a Aliaţilor, întorcând armele împotriuva Germaniei, consideră Cozmin Guşă.
Lucrul care "i-a și grevat, într-un fel, popularitatea sau lipsa de mare entuziasm în a reveni pe tron a fost cel legat de mareșalul Antonescu și felul în care, chiar dacă nu a încurajat, a asistat la supliciul și la umilința cu care mareșalul a plecat dintre noi. Ion Antonescu a fost un militar, nu a fost un strateg geopolitic, dar însuși regele a mărturisit, de mai multe ori, în interviuri, inclusiv într-o carte a lui Vartan Arachelian, pe care am parcurs-o încă odată, zilele trecute, că mareșalul a fost un patriot. Un patriot care, nefiind strateg geopolitic, putea să facă greșeli, dar le făcea cu o înaltă dedicație față de români și, din acest motiv, faptul că mareșalul Antonescu, pe timpul domniei fostului rege Mihai, a fost lăsat la ruși, la sovietici, la îngrozitoarea închisoare din Lubianka, timp de un an și jumătate, să fie schingiuit tocmai pentru ca să mărturisească fel de fel de secrete de război care să fie apoi folosite în negocierile post război, iar apoi a fost ucis. A fost cea mai groaznică execuție din istoria noastră a unui om de asemenea nivel, care a fost dedicat poporului român și națiunii române și sigur, apoi ne vine în minte și execuția lui Ceaușescu, că tot suntem în decembrie, dar nu putem să comparăm ceea ce a dorit și a reușit să facă pentru spiritualitatea românească mareșalul Ion Antonescu și ceea ce nu a reușit să facă fostul dictator Ceaușescu, dar acel chin, din fața unui pluton cu începători care n-au executat nici măcar o ucidere demnă de un fost mareșal, este foarte trist."
Pasivitatea de care, în opinia lui Cozmin Guşă, a dat dovadă fostul suveran într-un moment atât de critic în istoria României a ajuns apoi să-i marcheze întreaga viaţă. "Poate am simțit în interviurile domniei sale și un regret față de acea manifestare de atunci, dar era un tânăr rege de 20 și ceva de ani, supus manipulărilor mediului politic din România, care n-a făcut numai lucruri bune, indiferent dacă vorbim despre Iuliu Maniu sau despre altcineva, au făcut și lucruri rele, și un tânăr rege, de 20 și ceva de ani, lipsit de înțelepciunea unui tată sau a unui bunic care să-l asiste, putea să cadă foarte ușor pradă acelui gen de excese.
Sigur, pentru omul Mihai a mai rămas un bemol important în existența personală, faptul că nu a asistat la funeraliile tatălui său. Ăsta e un lucru care, pe foarte mulți dintre cei care l-au studiat îndeaproape, i-a lăsat descumpăniți. Tații sunt tați. Au marele merit că ne-au adus pe lume și, cu scuzele posibile pentru faptul că oarecum pe timpul vieții am putea să fim despărțiți de tații noștri, chiar și așa, la momentul plecării e necesară prezența, regretul și recunoștința, care poate fi apoi transpusă în iertare, pentru că întotdeauna e nevoie de iertare."
Regele Mihai n-a reuşit să susţină speranţa că va "detrona" comunismul
"Părinții sau bunicii noștri, care s-au conformat, într-un fel, regimului totalitar, regimului comunist , au trăit cu două speranțe: că vor veni americanii și că e posibil ca regele Mihai să declanșeze o luptă internațională, cu relațiile pe care le avea în casa de Hohenzollern, tocmai ca să se reușească descăunarea dictatorului, adică a cuplului Ceaușescu. Asta nu s-a întâmplat, regele Mihai n-a avut niciun gând de acest fel.
A fost prezent, înt-un fel, cu mesaje de tip religios, pozitive, domnia sa imita mai mult un patriarh (sigur, avea titlul neoficial de episcop în Biserica Ortodoxă Română, datorită faptului că era rege), dar nu a avut acea presiune asupra regimului lui Ceaușescu, având în vedere legăturile cu monarhiile din Europa", a spus Cozmin Guşă la Realitatea TV.
Regele a avut destinul tragic de a servi scopurilor unor regimui excesive
"Există o vorbă româească: omul ăla a călcat apăsat în viață. Nu prea sunt mulți români care au călcat apăsat în viață și cred că nici săracul rege nu a călcat prea apăsat, ca să-i rămână urmă. Rămân însă toate aceste lucruri care generează acum dispute, această băloșenie stupidă a unora din PSD care au devenit peste noapte monarhiștii de serviciu. Ei au vrut să beneficieze de această perioadă de doliu pentru ca să reușească să mătrășeacă tot ceea ce aveu de făcut în Parlament. Într-un fel, regele, săracul, are destinul ăsta de a se întâlni cu o anumită forță de tip excesiv, să o avantajeze, în momente tragice pentru el. În 1947, abdicarea sa a generat cizma comunistă de tip sovietic asupra gâtului României. Acum, moartea sa este folosită, tot într-un fel, nici nu am prea multe epitete pentru a-l descrie, pe aceste momente de doliu se impun niște lucruri samavolnice împotriva voinței unor cetățeni care și-au câștigat, cât de cât, spatele drept", a concluzionat consultantul politic, la emisiunea Realitatea Românească, într-un dialog cu Octavian Hoandră.