Activitatea din Secţia Medicină internă a Spitalului Orăşenesc Balş, unde erau îngrijiţi şi pacienţi infectați cu noul coronavirus, a fost suspendată pentru o săptămână, după ce şapte angajaţi din această secţie au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, iar una dintre asistentele infectate a murit.
De la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, judeţul Olt a înregistrat 3.107 cazuri de COVID-19 și 99 de decese.
În urmă cu 24 de ore, la nivelul judeţului au fost raportate 62 de noi infectări.