Statele Unite au declarat marți că cele două noi tiruri de rachete balistice ale Coreii de Nord marchează "o escaladare provocatoare și tulburătoare" după o serie de teste militare în ultimele săptămâni.
Departamentul de Stat a precizat marți seară că este "în strânsă cooperare cu aliații și partenerii, în special Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, pentru a lua măsuri adecvate" ca răspuns la ultima "violare de către Phenian a rezoluțiilor Consiliului de Securitate".
Lansarea acestor rachete balistice cu rază medie de acțiune după lansarea de rachete Scud la 27 februarie și 3 martie constituie "o escaladare provocatoare și tulburătoare", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației americane Marie Harf într-un comunicat, citat de AFP.
Ea a cerut Coreii de Nord "să se abțină să comită mai multe acțiuni amenințătoare". AGERPRES