Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, cei patru băieţi, cercetaţi pentru furt calificat, acţionau ca o adevărată bandă de hoţi profesionişti, după ce intrau în apartamente pe timpul nopţii, prin ferestrele locuinţelor.
Ultima spargere a copiilor a fost pe strada Siret, din municipiul Vaslui, unde au intrat într-un apartament de la etajul întâi al unui bloc, susţin poliţiştii, după ce au escaladat balconul de la parter şi apoi au spart fereastra de la locuinţă.
După ce au distrus mai multe bunuri, minorii au furat obiecte de uz casnic, recuperate ulterior de către anchetatori.
"În urma cercetărilor, s-a stabilit că, în perioada noiembrie 2013 - aprilie 2014, cei patru minori au intrat în mai multe scări de bloc din municipiul Vaslui, de unde au sustras trei biciclete neasigurate, în valoare totală de 850 lei, doi dintre copii fiind bănuiţi şi de furtul altor biciclete. De asemenea, unul dintre minori a sustras geamurile oglinzilor laterale de la un autoturism parcat pe strada Gheorghe Racoviţă, pe care apoi le-a comercializat, prejudiciul creat fiind de aproximativ 300 lei”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.
Un alt furt din autoturisme pentru care sunt cercetaţi cei patru băieţi a fost comis într-una din nopţile trecute, după ce, folosind chei potrivite, copiii au reuşit să intre într-o maşină parcată pe strada Vasile Lupu, de unde au furat un stingător auto. De asemenea, unul dintre minori a mai pătruns prin efracţie, împreună cu un alt copil, într-un apartament situat la parterul unui bloc, de unde au furat bunuri în valoare de 250 lei.