Potrivit unui comunicat de presă emis, duminică, de Inspectoratul General al Poliţiei Române, “în urma acestor acţiuni, poliţiştii Capitalei au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 31 pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, una la regimul economico-financiar, cinci pentru încălcări privind regimul circulaţiei rutiere şi şase la alte acte normative, fiind, totodată, întocmite şi patru dosare penale.”
Valoarea totală a amenzilor aplicate în urma acţinilor de menţinere a climatului de ordine şi siguranţă publică se ridică la peste 67.600 de lei.
Pe parcursul verificărilor a fost identificat şi un minor dispărut.