O reţea de contrabandişti de ţigări a fost destructurată la începutul acestei luni, în urma a 16 percheziţii care au avut loc la Constanţa şi Bucureşti, 14 persoane fiind puse sub urmărire penală pentru contrabandă cu ţigări.
În cursul anchetei, procurorii au stabilit că în noaptea de 3 spre 4 martie prin Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche au fost introduse 800 de baxuri cu ţigări de contrabandă.
Ulterior, extinzând cercetările, procurorii Parchetului Curţii de Apel Constanţa au mai stabilit că în noaptea respectivă, când TIR-ul încărcat cu 800 de baxuri de ţigări a pătruns în România din Bulgaria, prin Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, şoferul acestuia a beneficiat de complicitatea unui agent de poliţie de frontieră care, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, nu a predat inspectorului ANAF din punctul de frontieră documentele mărfii şi ale mijlocului de transport, în vederea implementării în aplicaţia "trafic control".
În aceeaşi noapte, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, acelaşi agent de poliţie de frontieră a dispus ca o dubiţă despre care exista suspiciunea că transportă ţigări de contrabandă prin metoda "capac", camuflate cu suluri din vată de sticlă, să fie returnată în Bulgaria, din cauza neînţelegerii cu un alt inculpat din dosar, fără a fi constatat şi înregistrat litigiul de trafic.
De asemenea, anchetatorii au stabilit că un alt poliţist de frontieră de la Vama Veche, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu cu privire la controlul mărfurilor pe sensul de intrare în România, a permis intrarea în ţară, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, a aceluiaşi TIR condus de un şofer bulgar, în care erau ascunse ţigări de contrabandă.
Poliţistul de frontieră este acuzat, totodată, că în perioada ianuarie - februarie şi-a încălcat atribuţiile de serviciu în mod repetat şi a furnizat informaţii mai multor persoane, între care şi unui inculpat din dosar, cu privire la modalitatea de desfăşurare a activităţii de control suplimentar dispus de conducerea Gărzii de Coastă în punctele de frontieră de la Vama Veche şi Negru Vodă.
Cei doi poliţişti de frontieră au fost reţinuţi, miercuri, pentru 24 de ore, pentru abuz în serviciu, urmând ca joi să fie duşi la Judecătoria Constanţa cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. În acest caz este cercetat, în libertate, un al treilea poliţist de frontieră de la Vama Veche.
O reţea de contrabandişti de ţigări care operau în Bucureşti şi Constanţa a fost destructurată de poliţiştii de frontieră, în 4 martie, în urma descinderilor făcute la locuinţele suspecţilor fiind descoperite 374.500 de pachete cu ţigărie, 835 de sticle de whisky (626,25 litri), netimbrate fiscal, precum şi mari sume de bani - 200.000 de lei, 12.800 de euro, 195.035 de dinari sârbeşti, 121 leva şi 20 de dolari. Totodată, au fost ridicate 13 autoturisme de lux, un microbuz cu remorcă şi un autotir înmatriculat în Bulgaria, cu care au fost introduse în România 800 de baxuri cu ţigări.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, 14 persoane au fost audiate în acest caz, fiind puse sub urmărire penală pentru contrabandă cu ţigări.