Prinţul Philip a vizitat România în 2001, iar organizatorii i-au adus limuzina la Bucureşti, un Daimler DS 420 din 1968, ediţie limitată. Jurnaliştii britanici de la Daily Mail au venit în România pentru a realiza un reportaj despre acest subiect.
Din anul 2001 maşina a rămas abandonată în garajul hotelului Intercontinental, iar Ambasada Marii Britanii a uitat de existenţa ei. Potrivit Daily Mail, maşina a avut probleme în timpul vizitei Ducelui şi a fost pusă cu greu în mişcare.
"Maşina se afla deja aici când compania mea a preluat managementul parcării. Vechiul proprietar ne-a informat că limuzina Daimler are probleme şi nu porneşte în acest moment. Am coontactat ambasada însă nici acum nu am primit un răspuns", a declarat administratorul parcării de la Intercontinental.
Sursa: descopera.ro