Protestul intitulat "Suntem tot aici, muncim. Ne supărați, ieșim" este prevăzut să se desfășoare pe 9 aprilie, de la ora 15,00, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de grupul "Corupția ucide".
"Se face Memorialul 'Colectiv'. Va fi în Parcul 'Lumea Copiilor' și va costa 321.405 RON (72.000 EUR). Contractul s-a dat fără licitație, prin încredințare directă, către Euroconstruct. (...) Se fură bani chiar și atunci când Corupția Ucide și omoară 60+ oameni", se spune în anunțul publicat pe Facebook.
"Dragă Sector 4, să încerci să furi bani profitând de moartea prietenilor noștri este mai mult decât putem tolera. Ne vedem sâmbăta viitoare (pe 9 aprilie, n.r.) la un exercițiu democratic, ca să arătăm că dacă nu ieșim în fiecare zi, săptămână, acest lucru nu înseamnă că tăcem când observăm astfel de abuzuri", arată inițiatorii.
Potrivit unui anunț publicat pe SEAP pe 15 martie, Direcția Administrare Parcuri și Zone Agrement sector 4 a achiziționat lucrări de construcție Memorial Colectiv — Zona Șahiști în Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4.
Contractul vizează cumpărarea directă a acestor lucrări de la societatea Euroconstruct Group SRL din Oltenița, județul Călărași. Valoarea contractului este de 321.405 lei, iar data de finalizare a achiziției este 11 martie, potrivit SEAP.
Pe de altă parte, conform informațiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, societatea Euroconstruct Group SRL din Oltenița a fost înregistrată pe 8 februarie 2008 și are un angajat. Tipul de activitate, conform clasificării CAEN, desfășurat de această firmă este "Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice".
Societatea a avut o cifră de afaceri netă de 7.621 de lei și o pierdere netă de 13.755 de lei, potrivit indicatorilor din situațiile financiare anuale la 31 decembrie 2014, depuse la MFP.
Reprezentanții societății nu au putut fi contactați de AGERPRES până la momentul difuzării acestei știri.
Miercuri, oficialii Primăriei sectorului 4 au declarat, pentru AGERPRES, că autoritatea locală a demarat în această perioadă o amenajare peisagistică în Parcul Lumea Copiilor în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv, aproape de zona de grătare, în baza unui proiect în valoare de 321.411 lei aprobat de consilierii locali.
Proiectul de înfrumusețare a spațiului verde din zonă a fost aprobat în ședința din 20 februarie și prevede plantarea a 64 de cireși japonezi, atâția câte persoane au murit în acest incendiu din 30 octombrie 2015, și montarea unor bănci.
La rândul său, primarul interimar al sectorului 4, Daniel Băluță, prezent miercuri în fața clubului Colectiv, a spus că cei 64 de cireși care vor fi plantați în Parcul Lumea Copiilor reprezintă doar o amenajare peisagistică și că un monument dedicat victimelor incendiului ar urma să fie ridicat doar cu acordul Asociației Colectiv GTG 3010, care pregătește un proiect în acest sens.