DECLARAȚIA UNICĂ pentru persoanele fizice 2018. Vor fi obligați să depună noua declarație unică pentru persoanele fizice cei care au depus până acum declarațiile 200, 201, 220 activități independente și cedare folosința bunuri, 221, 600 și 604.
DECLARAȚIA UNICĂ pentru persoanele fizice 2018. Sunt luați în calcul pentru completarea noii declarații și contribuabili pentru care s-au emis decizii de impunere în baza veniturilor declarate în anul anterior - activități independente și în baza documentelor depuse (contracte de închiriere) în anul anterior - pentru cedare folosința bunuri - chirii în lei.
Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale va fi depusă de aproape un milion de contribuabili (mai precis 964.000), conform datelor Ministerului Finanţelor Publice (MFP), bazate pe cifrele din 2017.
DECLARAȚIA UNICĂ pentru persoanele fizice 2018. Persoanele fizice vor depune anul acesta un singur formular privind veniturile realizate, iar de la 31 martie 2019 acest lucru se va putea face exclusiv online, potrivit unui document al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
DECLARAȚIA UNICĂ pentru persoanele fizice 2018. În ceea ce priveşte plăţile pe care o persoană trebuie să le facă în urma estimării veniturilor, acestea pot fi oricâte ca număr sau valori până la data de 31 martie a anului următor veniturilor.
DECLARAȚIA UNICĂ pentru persoanele fizice 2018. Pentru anul în curs, formularul unic va putea fi depus pe suport de hârtie până pe 15 mai. Din următoarea zi, acest lucru se va putea face şi online.
DECLARAȚIA UNICĂ pentru persoanele fizice 2018. "Pentru anul 2018 se află în analiză posibilitatea introducerii unui sistem de bonificaţii pentru contribuabilii care achită anticipat obligaţiile fiscale datorate. Dacă declaraţia se depune prin Spaţiul Virtual Privat, bonificaţia este de 10% dacă suma este achitată integral până la 15 iulie 2018. De asemenea, se acordă o bonificaţie de 5%, dacă obligaţiile fiscale sunt achitate integral până la 30 septembrie", se arată în document.
DECLARAȚIA UNICĂ pentru persoanele fizice 2018. Dacă declaraţia se depune pe suport de hârtie şi se plătesc obligaţiile până la 15 iulie, bonificaţia este de 5% şi de 2% până la 30 septembrie, menţionează MFP.
DECLARAȚIA UNICĂ pentru persoanele fizice 2018. Conform sursei citate, calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate nu este condiţionată de plata unor contribuţii la anumite termene.
DECLARAȚIA UNICĂ pentru persoanele fizice 2018. În anul 2018, până la termenul de depunere a declaraţiei unice, respectiv 15 iulie 2018, se reglementează că persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente îşi păstrează calitatea de asigurat, astfel încât să beneficieze în continuare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale
La stabilirea estimării au fost avute în vedere următoarele informații aferente anului 2017 |
|
nr. contribuabili care au depus în anul 2017 declarația 200 (CNP-uri unice*) |
498.887 |
nr. contribuabili care au depus în anul 2017 declarația 201 (CNP-uri unice*) |
1.807 |
nr. contribuabili care au depus în anul 2017 declarația 220 activități independente (CNP-uri unice*) |
344.094 |
nr. contribuabili care au depus în anul 2017 declarația 220 cedare folosința bunuri (CNP-uri unice*) |
195.556 |
nr. contribuabili pt. care s-au emis decizii de impunere in baza veniturilor declarate în anul anterior - activități independente (CNP-uri unice*) |
221.905 |
nr. contribuabili pt. care s-au emis decizii de impunere în baza documentelor depuse (contracte de închiriere) în anul anterior - pentru cedare folosința bunuri - chirii în lei (CNP-uri unice*) |
144.595 |
nr. contribuabili care au depus în anul 2017 declarația 221 (CNP-uri unice*) |
156.881 |
nr. contribuabili care au depus în anul 2017 declarația 600 (CNP-uri unice*) |
77.414 |
|
|
Nr. contribuabili care au depus în anul 2017 declarația 604 (CNP-uri unice*) |
120.760 |