Ingredientele de care ai nevoie pentru acest preparat sunt următoarele:
- 8 roşii, tăiate în bucăţi de 1 cm;
- 750 ml de ulei de măsline;
- 2 linguri de ierburi uscate (rozmarin, busuioc, oregano);
- 2 linguri de oţet balsamic;
- 2 linguri de suc de lămâie proaspăt stors;
- 1 linguriţă de sare;
- o jumătate de linguriţă de piper proaspăt măcinat.
Mai întâi, preîncălzeşte cuptorul la 100 de grade Celsius şi tapetează cu hârtie pentru copt o tavă. După aceea, adaugă peste roşii două linguri de ulei de măsline, condimentele, oţetul, sucul de lămâie, sarea şi piperu şi pune totul în tavă, la cuptor, vreme de o ora. Când timpul a trecut, scoate roşiile din cuptor, lasă-le să se răcească, după care, pune-le în borcane, adaugă deasupra uleiul de măsline rămas şi pune capacele, potrivit divahair.ro.
Roşiile uscate în ulei se pot păstra la frigider vreme de câteva săptămâni. Chiar dacă uleiul de măsline se solidifică atunci când stă la rece, el va redevi lichid odată ce este expus la temperatura camerei.