"Pentru conformarea voluntara este nevoie de o mai mare transparenta a institutiilor publice, a modului in care este cheltuit banul, o mai buna comunicare a masurilor adoptate. Este esential pentru increderea cetateanului pentru a-si plati taxele, si asta este datoria lui patriotica", a spus Petrescu la conferinta Aspen organizata la Banca Nationala a Romaniei.
Alt factor care va contribui la cresterea conformarii voluntare, prioritate a noului ministru al Finantelor, il reprezinta modalitatile de plata a obligatiilor fiscale, care trebuie simplificate si sa devina mai prietenoase.
"Greu sa ceri conformare voluntara cand pui contribuabilul sa stea la coada trei ore sa-si plateasca taxele", a adaugat Petrescu, citata de Mediafax.
De asemenea, ministrul de Finanţe Ioana Petrescu a spus că va continua planul cu Banca Mondială, demarat la sfârşitul anului trecut, de modernizare a ANAF şi plafonarea plăţilor în numerar, potrivit Agerpres.
Măsurile de relaxare fiscală, cum ar fi reducerea CAS sau neimpozitarea profitului reinvestit, nu pot fi adoptate fără îmbunătăţirea colectării impozitelor şi taxelor la buget, a declarat marţi ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, în cadrul conferinţei 'Nevoi şi resurse în finanţarea economiilor din Zona Non-Euro', organizată de Institutul Aspen România.
'Aceste măsuri nu pot fi luate dacă nu eficientizăm colectarea veniturilor în România, iar această eficientizare devine o prioritate care se va realiza, printre altele, prin reducerea evaziunii fiscale', a precizat Ioana Petrescu.
'În plus avem nevoie de o direcţie de analiză de Risc în cadrul ANAF care să fie performantă, obiectivă, computerizată, pentru a eficientiza modul de colectare şi de control în cadrul ANAF', a mai spus ministrul Finanţelor.
O altă prioritate a noului ministru este modernizarea direcţiei de 'Transfer Pricing' din ANAF. 'Nu vreau să spun că aceste operaţiuni sunt ilegale, dar trebuie să avem grijă ca profiturile multinaţionalelor să fie distribuite în aşa fel încât să fie echitabil şi pentru statul român', a adăugat Ioana Petrescu.
În plus, ea susţine că nu se poate ajunge la nivelul de colectare al ţărilor dezvoltate fără să fie atacată şi problema conformării voluntare. 'Este un proces lung şi am un plan: o mai mare transparenţă a instituţiilor publice, a modului în care este cheltuit banul public, o mai bună comunicare a măsurilor pe care le luăm. Aceste măsuri sunt esenţiale pentru a da încredere cetăţeanului că trebuie să îşi plătească taxele şi că asta este datoria lui patriotică', susţine ministrul Finanţelor.
În plus, ea a mai spus că este foarte important pentru contribuabil ca modalităţile de plată a impozitelor să fie simplificate, mai prietenoase. 'Este greu să ceri conformare voluntară atunci când trimiţi contribuabilul să stea la coadă trei ore la ghişeu şi când nu prezinţi destul de multe informaţii pentru a-şi plăti impozitele', a susţinut Ioana Petrescu.
Tot în sensul îmbunătăţirii colectării veniturilor, noul ministru a anunţat că intenţionează să îmbunătăţească dialogul cu mediul de afaceri şi să simplifice Codul Fiscal, prin rescrierea acestuia şi a Normelor Metodologice până la începutul anului viitor.
Ministrul Finanţelor a amintit şi priorităţile sale în materie de reducere a fiscalităţii, respectiv reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, neimpozitarea profitului reinvestit şi menţinrea cotei de impozitare de 16% pentru companii.