Stânga sau dreapta?
E oficial! Se pare că partenerul de cuplu care doarme pe partea dreaptă a patului are mai multe șanse să se trezească cu fundul în sus. Potrivit unui studiu recent (care poate suna haios și greu de crezut, dar se pare că este mai mult decât serios și adevărat), cei care se dezvelesc de pătură pe partea dreaptă sunt mai pesimiști decât cei care “evadează” prin stânga. Sunt cu 3% mai predispuși să își urască slujba, lucru care îi face cu 7% mai morocănoși dimineața decât cei din categoria “de stângă”.
Prin comparație cu “dreptacii”, cei care dorm pe partea stângă sunt cu 10% mai optimiști, mai deschiși, mai zâmbitori și sunt cu 8% mai predispuși să le fie pe plac locul de muncă pe care îl au. Lucru care, automat, îi face să se trezească mult mai binedispuși și dornici de o nouă zi de muncă decât ceilalți.
Studiul a fost făcut pe nici mai mult nici mai puțin de 1000 adulți. de către o firmă producătoare de paturi din Marea Britanie. Aceștia au descoperit, totodată, și faptul că singuraticii și introvertiții preferă să doarmă – da, exact cum bănuiați – pe partea dreaptă a patului, în vreme ce oamenii care sunt volubili și au un cerc mai mare de prieteni tind să se odihnească pe stânga.
Sursa: unica.ro