Potrivit sursei citate, se circulă în coloană de la ieșirea din Predeal până în Bușteni, iar în sens invers la Comarnic și între în Poiana Țapului și Bușteni (însă viteza de deplasare este mai mare față de sensul de mers către București).
"Pentru că numărul de autovehicule este în creștere, iar coloana dinspre Brașov se va mări, este de așteptat să apară probleme de trafic și pe DN73A Râșnov — Predeal, la intersecția cu DN1. În județul Brașov, în zona Dârste, un echipaj de poliție le recomandă conducătorilor auto care pornesc din Brașov către București să circule pe DN1A Săcele — Cheia — Ploiești, pentru a evita aglomerația de pe Valea Prahovei", precizează Centrul Infotrafic, preluat de Agerpres.
Cei care pleacă din zona Bran-Moieciu pot folosi rutele DN73 Brașov — Bran — Pitești, A1 Pitești — București sau DN73 Brașov — Bran — Valea Mare-Pravăț, DN72A Valea Mare-Pravăț—Târgoviște, DN71 Târgoviște — Bâldana, DN7 Bâldana — București, cu precizarea că acest traseu este mai lung și străbate multe localități.
"Pe DN73 Brașov — Pitești se circulă cu viteză redusă în zona Bran (unde numeroși turiști vizitează castelul). Pe DN67C — Transalpina, autovehiculele rulează mai încet în stațiunea Rânca, unde se desfășoară un festival. Pe DN7C — Transfăgărășan se înaintează cu viteză redusă în zona Bâlea-Lac, din cauza autovehiculelor oprite pe marginea drumului (deoarece parcările sunt pline). Însă, circulația pe acest drum este mai scăzută în intensitate față de săptămâna trecută", relatează sursa citată.
Totodată, în județul Vâlcea, pe Valea Oltului, se circulă ceva mai încet pe DN7,în zona Cozia — Căciulata, iar pentru a evita zona aglomerată, se recomandă conducătorilor auto aflați în tranzit să circule pe DN7CC (Centura Călimănești).
"În județul Constanța, se circulă îngreunat pe DN39, în zona vechiului pod de la Agigea (aflat în lucru). Drumul mai este aglomerat în Eforie-Nord. Pe drumul de legătură cu noul pod de la Agigea se circulă normal", afirmă aceeași sursă.
Pe autostrada A2 circulația a crescut ușor în intensitate pe sensul de mers Constanța — București.
"Probabil, autostrada se va aglomera după ora 16:00, când majoritatea automobiliștilor pornesc către casă, direct de pe plajă. Pentru a nu se forma coloane de autovehicule la Fetești, amintim conducătorilor auto că prin la stația de taxare se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre stațiile autorizate de distribuire a carburanților (nu numai la cele de pe autostradă) sau prin mesaj scris, de pe telefonul mobil, la numărul 7577 (detalii pe site-ul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.