1. Dacă ieşim afară în frig cu capul ud riscăm o răceală
Suntem obişnuiţi cu acest sfat: "Pune ceva pe cap sau vei răci". Cercetările care au analizat această problemă nu au demonstrat însă că am fi mai predispuşi la răceală dacă ieşim afară în frig cu capul ud.
2. Pierdem căldura corpului deoarece nu ne acoperim capul
Se spune că pierdem 98% din căldura corpului prin cap, aşa că este vital să purtăm ceva pe cap când ieşim afară în frig. De fapt, potrivit New York Times, pierderea căldurii corpului depinde de suprafaţa porţiunii neacoperite. Astfel, putem pierde mai multă căldură dacă avem un braţ sau un picior expus frigului.
3. Facem artrită dacă ne "pocnim degetele"
Nu o să se întâmple aşa ceva. Nu există nicio legătură între acest obicei şi artrită, potrivit specialiştilor. Există ce-i drept studii care spun că "pocnitul degetelor" poate provoca probleme cum ar fi dislocarea tendonului sau rănirea ligamentelor, dar nu artrită.