Un fenomen neobişnuit a fost surprins la Sydney, în Australia. Oraşul a fost învăluit complet într-un nor gigantic, care a întunecat cerul.
Aceste imagini uluitoare au fost filmate de cameramani amatori pe plaja Bondi, potrivit digi24. Din cauza unei furtuni foarte puternice, norii formaţi păreau un tsunami, care se revarsă din cer peste oraş.
A plouat torenţial, a căzut grindină de mari dimensiuni şi a fost vânt puternic. Reţelele sociale s-au umplut de imagini şi fotografii cu acest tsunami de nori.
Meteorologii spun că fenomenul s-a format din cauza unui amestec de aer umed şi briză răcoroasă.