S-a născut în Trapezunt, din părinți evlavioși, și a trăit în vremea împăratului Nichifor Focas (963-969). A primit o educație desăvârșită, studiind la școli faimoase din Constantinopol.
A intrat în rândul monahilor într-o mănăstire din Kyminas. Mai târziu, părăsind mănăstirea din Kyminas, în căutarea unui loc mai însingurat, a ajuns la Muntele Athos, unde s-a stabilit, departe de alte așezări monahale.
Aici cu ajutorul împăratului Nichifor Foca a început să construiască o mănăstire, care avea să devină Mănăstirea Marea Lavră din Sfântul Munte, reunind schiturile existente într-o singură comunitate. Alte trei mănăstiri au mai fost întemeiate pe Muntele Athos în vremea vieții Sfântului Atanasie: Iviron, Esfigmenu și Vatopedi.
Sfântul Atanasie a stabilit în mănăstire o rânduiala de viață cenobitică (viață de obște), pe baza modelului oferit de vechile mănăstiri din Palestina.
Sfântul Atanasie a trecut la Domnul, într-un accident, fiind ucis sub dărâmături, atunci când cupola noii biserici s-a prăbușit. La scurtă vreme după adormirea sa, Atanasie a fost proslăvit ca sfânt.
Sursa: agerpres.ro