Condamnat la 3 ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare în "Dosarul transferurilor", Gică Popescu (46 de ani) îşi ispăşeşte pedeapsa în Penitenciarul Rahova. Fostul mare fotbalist le-a cerut prietenilor de dincolo de gratii să-l aprovizioneze, printre altele, cu literatură antrenantă, potrivit Libertatea.ro.
Gică Popescu i-a cerut la începutul săptămânii lui Bogdan Stelea, colegul din "Generaţia de aur", să-i aducă şi romane poliţiste, nu doar ziare.
"Baciul" driblează şi altfel plictiseala din închisoare: dimineaţa lucrează la vulcanizarea penitenciarului, unde umflă roţile dubelor alături de George Copos (fostul patron al Rapidului, condamnat la 3 ani şi opt luni).