Guvernul va crea un mecanism de lucru pentru a folosi experienţa voluntarilor care au acordat ajutor victimelor după tragedia de la Colectiv, în acest sens urmând să aibă loc mai multe întâlniri, a anunţat, luni seară, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit, luni seară, cu un grup de voluntari care au participat la transferul victimelor din clubul Colectiv din spitalele româneşti în cele din străinătate.
La finalul discuţiilor, care au durat mai bine de o oră, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că experienţele şi cunoştinţele dobândite de voluntari merită toată atenţia.
"Există angajamentul ferm al premierului de a urmări situaţia victimelor de la Colectiv, cu tot ce este necesar pentru revenirea lor, integrarea lor, va exista o monitorizare permanentă şi vom face împreună toate eforturile pentru a găsi soluţiile cele mai bune indiferent de costuri", a spus Suciu.
Acesta a mai spus că, în întâlnirea de luni seară, s-a decis şi ca experienţa voluntarilor să fie utilizată în măsurile pe care Guvernul urmează să le ia. "În al doilea rând există o expertiză pe care ei, în calitatea de voluntari, au dobândit-o şi merită utilizată. Vom avea întâlniri periodice, vom crea un mecanism de lucru în aşa fel încât expertiza să fie utilizată în reformarea sistemului şi să ducă în viitor la preîntîmpinarea unor astfel de situaţii.
Există angajamentul ferm de a avea în continuare aceste întâlniri, de a crea un parteneriat şi a crea această expertiză", a spus Dan Suciu.
Ramona Strugariu, reprezentanta Comunităţii Virtuale a Românilor din Belgia (Rombel), s-a declarat mulţumită de discuţiile pe care le-a avut cu premierul şi a precizat că o nouă întâlnire în care Guvernul ar urma să prezinte un plan de acţiune va avea loc în jurul datei de 10 ianuarie 2016. Alexandra Dică, medic stomatolog care a activat ca voluntar după incendiul din Colectiv, a precizat că rezultatele discuţiilor vor fi transmise şi familiilor victimelor din Colectiv.