În timp ce alte fete de vârsta ei nu au nicio grijă, o elevă de 13 ani din comuna Movileni va deveni, în scurt timp, mamă. Familia fetei susţine că minora a fost violată chiar la şcoala unde învaţă, dar a păstrat tăcerea până zilele trecute.
Directoarea şcolii din Movileni, Ionela Beică, spune că s-a autosesizat după ce colegii fetei de clasă i-au semnalat că minora s-a îngrăşat foarte mult şi că ar fi însărcinată.
“Noi am auzit nişte zvonuri săptămâna trecută şi am încercat să stăm de vorbă cu fata, dar ea a negat că ar fi gravidă. Însă, mama ei a venit ieri şi ne-a anunţat că aceasta e însărcinată. Ne-a spus că fiica ei i-a povestit că, în luna noiembrie, ieşind de la ore, s-a aşezat pe o piatră în curtea şcolii şi de acolo ar fi fost dusă în spatele instituţiei de doi indivizi, unde a fost violată. Noi am anunţat toate autorităţile”, a declarat directoarea, citată de libertatea.ro.
Adolescenta se află acum internată la Secţia de Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz, după ce a primit o sesizare de la Primăria Movileni.