De PAŞTE 2018, românii vor avea patru zile libere: Vinerea Mare, Sâmbătă Mare, prima zi de Paşte - dumincă şi a doua zi de Paşte - luni.
Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui, a devenit zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, potrivit unui act normativ intrat în luna martie a anului curent în vigoare. Așadar, salariații se vor bucura, pentru prima oară, de timp liber în Vinerea Mare începând din acest an și vor beneficia luna viitoare de o minivacanță de patru zile. Anul acesta, Vinerea Mare va fi pe 6 aprilie, iar Paștele - pe 8 și 9 aprilie.
Legea nr.64/2018 pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, care prevede adăugarea unei noi zile de sărbătoare legală și nelucrătoare în lista celor deja existente în Codul Muncii, a fost publicată marți în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare azi.
Practic, acest act normativ a modificat lista zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Mai exact, prin adăugarea Vinerii Mari, ultima zi de vineri înaintea Paștelui, la lista sărbătorilor nelucrătoare, aceasta numără de-acum nu mai puțin de 15 astfel de zile.
Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paștelui și a Postului Mare, fiind și una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină (Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare) numite “Triduum Sacrum” și este considerată unul dintre cele mai semnificative evenimente religioase din an.
Lista sărbătorilor legale și nelucrătoare arată așa:
1 și 2 ianuarie;
24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române);
Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui)
prima și a doua zi de Paște;
1 mai (Ziua Muncii);
1 iunie (Ziua Copilului);
prima și a doua zi de Rusalii;
15 august (Adormirea Maicii Domnului);
30 noiembrie (Sfântul Andrei);
1 decembrie (Ziua Națională a României);
25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun).
Vinerea Mare este, de asemenea, zi oficială de sărbătoare în următoarele state ale Uniunii Europene (UE): Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Grecia, Spania, Portugalia, Suedia, Finlanda, Slovenia, Cehia, Bulgaria, Danemarca, Lituania, Estonia, Malta, Cipru și Luxemburg. Așadar, nu mai puțin de 16 dintre cele 28 de state ale UE au declarat Vinerea Mare drept zi legală de sărbătoare.
Atenție! Angajatorii care nu acordă salariaților timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.