În general, popcornul nu ar trebui să fie un pericol pentru sănătatea noastră. Popcornul era cândva o gustare benefică pentru sănătate. Însă, în ultimii ani, popcornul clasic (din porumb de floricele), făcut pe aragaz, în tuci, a fost înlocuit de popcornul la microunde.
Dacă citim eticheta unei pungi de popcorn pentru microunde, vei constata că ingredientele regăsite în ea nu se limitează doar la boabe de porumb şi sare. Majoritatea conţine ulei de soia parţial hidrogenat, una dintre cele mai toxice grăsimi trans, precum şi alte tipuri de grăsimi nesănătoase.
De departe, însă, cele mai periculuase sunt aromele artificiale oferite de aditivi alimentari nocivi.
Mai mulţi medicii au ajuns la concluzia că popcornul la microunde ne afectează sănătatea după ce au dignosticat cu diverse boli mai mulţi pacienţi care consumau zilnic mai multe pungi de floricele cu diverse arome.
Unul dintre pacienţi a venit la medic cu grave probleme respiratorii. Bolnavul consuma zilnic mai multe pungi de floricele de porumb cu aromă de unt, care prin prepararea la cuptorul cu microunde emanau o substanţă aromată numită diacetil.
Potrivit unui expert american, popcornul nu se „opreşte” numai la plămâni, respectiv floricelele la pungă, făcute la microunde, pun în pericol fertilitatea.
Astfel, o substanţă chimică din ambalaj, care ar avea, conform expertului american, „o strânsă legătura cu infertilitatea”, trece în cele 2-3 minute petrecute în cuptor în floricele, şi apoi în organism. Expertul a fost susţinut mai apoi şi de un studiu al UCLA (Universitatea din California, Los Angeles). „Ajuns în organism, acest acid ramane timp de mai mulţi ani, acumulându-se până la cote alarmante, şi putând astfel cauza infertilitatea", spune acesta.
În plus, în cadrul testelor pe animale s-a demonstrat că substanţele pe care le conţine popcornul la pungă, combinate, pot cauza cancer la ficat, cancer testicular sau pancreatic.
În plus, în urma unui studiu realizat în cinematografele din SUA, a rezultat că o pungă de popcorn de mărime medie şi o băutură conţin aproximativ 1.600 de calorii.