În cadrul întâlnirilor, membrii asociaţiilor s-au înţeles să stabilească un preţ minim pentru servicii de pază pe tariful orar. Companiile au pretins că înţelegerea a avut loc din cauză că unii operatori de pe această piaţă practicau un preţ mai mic chiar decât preţul rezultat, având în vedere doar cheltuielile minime legale obligatorii.
La aplicarea sancţiunilor, Consiliul Concurenţei a ţinut cont de caracteristicile pieţei pe care a avut loc înţelegerea, piaţă caracterizată de o puternică tendinţă spre evaziune fiscală şi muncă la negru, precum şi de faptul că s-au efectuat demersuri pentru a semnala autorităţilor cu atribuţii în acest domeniu comportamentele posibil ilicite ale unor companii concurente.
Prin înţelegerea de a aplica un anume preţ minim pentru serviciile lor, companiile implicate nu îşi mai determină, în mod independent, strategia comercială proprie pe piaţă, ceea ce conduce la eliminarea concurenţei, au explicat reprezentanţii Consiliului.