"În această dimineață, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, efectuează 9 percheziţii, dintre care 8 în București și una în judeţul Hunedoara, la firme și persoane fizice bănuite de evaziune fiscală", se arată într-un comunicat remis de IGPR.
Potrivit oamenilor legii, în perioada 2012-2014, cei în cauză ar fi creat un mecanism infracțional în scopul fraudării bugetului de stat, prin neînregistrarea în evidenţele contabile a tuturor veniturilor obţinute și prin înregistrarea în evidențele contabile a unor documente ce nu aveau la bază operațiuni reale, în domeniul agroalimentar (cereale).
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 1 milion de euro.
Totodată, vor fi puse în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele bănuite în cauză, cu vârste cuprinse între 31 și 52 de ani, urmând a fi conduse la audieri.