"Să ştiţi că eu am fost crescută de părinţii şi bunicii mei să nu îmi plec capul şi să nu îmi întorc privirea în faţa unor nedreptăţi. Vă spun că România nu poate să se dezvolte, România nu poate creşte, România nu poate să îşi deşcătuşeze potenţialul, atâta timp cât totul se clădeşte pe nisipurile mişcătoare a unei corupţii organizate, a unei imposturi şi a unei incompetenţe”, a afirmat ea, la un post TV, transmite News.ro.
Ea a adăugat că „este regretabil că în România anului 2024 situaţia din justiţie, în acest moment, cine ştie şi cine are curaj să spună adevăratul, este mult mai gravă decât în 2017, 2018 şi 2019”.
„În continuare ai dosare care sunt închise. Cad efectiv ca popicele. Fie că se elimină probele, fie că intervine faimoasa prescripţie specială, fie că stau dosarele cu anii în Camera preliminară, fie că ies din puşcărie, cum e cazul domnului Mazăre. Eu am realizat extrădarea domnului Mazăre şi nu vorbim aici de persoane. Vorbim de o persoană care râdea în nas autorităţilor români de pe plaja din Madagascar, am realizat acea extrădare în două zile, acum câteva zile a ieşit din puşcărie, niciun leu din prejudiciul datorat statului român, 114 milioane de euro”, a completat fosta ministră a Justiţiei.
Aceasta a mai precizat că va candida la alegerile prezidenţiale „tocmai pentru a face vocea românilor care vor o Românie în care să creadă şi am această determinare să o fac auzită”.
Conform site-ului propriu, Birchall explică că a ales să candideze pentru funcţia de Preşedinte al României deoarece „Fiecare român înfruntă în fiecare zi nedreptatea. Fiecare român duce o luptă inegală cu incompetenţa şi abuzul, cu legile care se aplică strâmb sau doar pentru unii, cu grupurile de interese care fură sistematic fonduri, voturi şi ani din viaţa fiecărui cetăţean. Candidez pentru a îndrepta, din fruntea ţării, aceste nedreptăţi. Ştiu şi pot să o fac, pentru că profesia mea este aplicarea şi respectarea legii, iar credinţa mea a fost mereu curajul”.