Căminele groazei. Rafila: Ministerul Sănătății a sesizat CJ Ilfov încă din 28 februarie. Niciun răspuns. Cum pot fi elucidate "ramificațiile rețelei"

Alexandru Rafila / Foto: Inquam Photos
Alexandru Rafila / Foto: Inquam Photos

Alexandru Rafila spune că instituția pe care o conduce a primit încă din luna februarie sesizări privind activitatea a trei centre sociale de îngrijire din judeţul Ilfov, una dintre acestea făcând referire chiar la modul în care pacienţi internaţi involuntar erau transferaţi de la Spitalul de psihiatre Bălăceanca la centrele aflate în administrarea asociaţiei „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, un ONG înființat de Ștefan Godei, arestat acum în urma dezvăluirilor făcute în dosarul ororilor din azilelor groazei. Ministrul susține astfel că s-a adresat în scris spitalului de psihiatrie, dar nu a primit niciun răspuns. La fel au stat lucrurile și cu sesizarea trimisă preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov, Hubert Thuma, încă din luna februarie a acestui an.