Calendarul personal este un instrument personalizat, foarte util, ce îți arată zi de zi cât îți este de benefică o acțiune sau dacă este mai bie să fii prudent
Îți arată la nivel de lună, zi și chiar oră dacă este nevoie, care sunt cele mai bune momente pentru a începe ceva nou, pentru semnări de contracte, pentru interviuri sau discuții mai dificile, pentru un consult la medic sau pentru orice activitate importantă din ziua respectivă. Chiar și pentru schimbarea coafurii sau prima întâlnire cu posibilul iubit!
De asemenea, îți arată zilele mai puțin bune în care este bine să fii prudent, să nu iei decizii radicale, să eviți să te cerți cu iubitul sau soțul, să nu sari cu parașuta sau să nu faci vreo intervenție chirurgicală sau stomatologică. Dacă ai ghinionul ca și medicul să fie și el într-o zi este posibil să nu iasă prea bine…
O bună prietenă îmi povestea nu de mult că are un contract de semnat, toate sunt puse la punct dar nu îi vine să semneze – tot amâna. Stabilise chiar și o zi ce se apropia cu repeziciune dar ceva tot nu era bine. Parcă îi era teamă și nu știa de ce.
M-a rugat să o ajut. Ne-am uitat împreună pe datele ei de naștere, am analizat perioada în care ne aflam și am văzut următoarele:
• ea are elementul sinelui Metal Yang și ne aflam într-o luna guvernată de Foc (Focul atacă metalul, îl topește ceea ce ei nu îi era favorabil) astfel că ea nu se simțea sigură pe ea
• Pentru metal Focul înseamnă Putere, iar puterea reprezintă exact autoritatea.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.