Câinii reali au nevoie de ani întregi de pregătire, pe când roboții sunt gata imediat ce se încarcă la priză. Bineînțeles, câinii cu inteligență artificială pot fi folosiți și pentru supravegherea locuințelor, dar și pentru divertisment.
Tot mai multe companii au început să dezvolte așa-numiții câini roboți. Cei mai mulți sunt proiectați pentru divertisment, însă în curând aceștia ar putea să îi ajute pe nevăzători.
Cercetătorii spun că robotul va putea să îi ghideze pe nevăzători prin muzee, centre comerciale, sau spitale. Mai mult de atât, aceștia sunt capabili să poarte și conversații.
Dezvoltatorii își propun ca în următorii ani să fie disponibilă o versiune completă. Mai multe modele au fost testate deja în SUA, Scoția și Elveția. Cu toate acestea, specialiștii spun că, deși astfel de tehnologii oferă perspective optimiste, există încă multe provocări și obstacole în implementare.