Secția de procurori a CSM a prelungit marți cu încă șase luni mandatul lui Bogdan Licu la șefia Parchetului General, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Tot marți, CSM a votat delegarea lui Răzvan Horațiu Radu pe funcția de adjunct al procurorului general.
CSM îl numise interimar în aprilie pentru două luni pe Bogdan Licu, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de eliberare din funcție a lui Augustin Lazăr pe motiv de pensionare. Bogdan Licu a mai fost procuror general interimar în perioada februarie – aprilie 2016, după demisia lui Tiberiu Niţu.
Răzvan Horaţiu Radu a fost agentul guvernamental al României la Curtea de Justiţie până în mai 2017, când a fost înlocuit de premierul Dăncilă cu un tânăr apropiat de Lia Olguţa Vasilescu la presiunile lui Darius Vâlcov și Liviu Dragnea.