"Patriarhia Română condamnă atacul terorist de la Paris, din 7 ianuarie 2015, care a cauzat moartea a douăsprezece persoane şi rănirea altor unsprezece. Biserica Ortodoxă Română respinge invocarea religiei ca pretext pentru a justifica acţiuni politice extremiste, violente şi ucigaşe, deoarece o crimă comisă în numele lui Dumnezeu este o negare a religiei ca factor al păcii spirituale şi sociale", se arată într-un comunicat de presă remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
BOR arată că, în societatea pluralistă de astăzi, cultele religioase trebuie să convieţuiască în armonie şi cooperare pentru binele comun, iar societatea să respecte demnitatea şi valorile fiecărei religii.
De asemenea, Patriarhia exprimă compasiunea pentru familiile îndoliate şi solidaritatea cu poporul francez.