Ajutoarele au fost acordate şi în ultimele luni celor găzduiţi deja la Bucureşti. Cu patru zile în urmă, însă, imigranţii opriţi la graniţa cu Macedonia au respins alimentele trimise de Crucea Roşie, care a vrut să le sară în ajutor.
"Dacă vor ajunge şi în România, este normal să-i ajutăm. Va exista un sprijin din partea bisericii. În acest moment, Arhiepiscopia Bucureştiului are un parteneriat cu o fundaţie şi, lunar, prin Serviciul Social Filantropic, oferă imigranţilor din Bucureşti alimente. Acum sunt foarte puţini, dar când ne vom confrunta cu un număr mai mare, vom încerca să-i ajutăm în continuare. Nu avem spaţii pe care să le punem la dispoziţie, dar un ajutor alimentar vom putea oferi", a declarat, pentru Jurnalul Naţional, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al BOR.
Cu toate acestea, Biserica nu a luat în considerare opinia unora dintre imigranţi care ar putea refuza alimentele, pentru că nu sunt "halal", adică nu respectă tradiţia islamică a tăierii şi preparării hranei.
Cu doar patru zile în urmă, un incident de la graniţa cu Macedonia a stârnit un scandal legat de acest subiect.