Subcomisarul Adrian Cerneagă l-a lovit pe agentul principal Codrin Petrache, în timpul unui antrenament pe care ofițerul îl coordona, scrie reporterntv.ro.
Și chiar dacă ambii luptători aveau mănușile pe mâini, loviturile au fost atât de puternice încât mascații au chemat o ambulanță pentru colegul lor lovit de Adrian Cerneagă. Luptătorul DIAS a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut închis și externat în aceeași zi, ceea ce nu face însă incidentul mai puțin grav.
"L-a lovit de trei patru ori. E un incident foarte grav, cu iz penal, inteleg ca a fost spitalizat și a ajuns în spital din nou", a declarat Dumitru Coarnă, vicepreședintele SNPPC.
Chiar dacă subalternul nu a depus nicio sesizare penală, subcomisarul Cerneagă a ajuns în fața Consiliului de Disciplină din cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Constanța. "În cauză, conducerea IPJ a dispus o cecetare prealabilă a polițistului reclamat, urmând ca la finalizare să se dispună măsurile legale“, a declarat agentul Laura Sava, purtător de cuvânt IPJ Constanța.
În această după-amiază, comanda IPJ Constanța a anunțat că Adrian Cerneagă, ofițer specialist 1 în cadrul DIAS a fost retrogradat din funcție.
VEZI VIDEO AICI