Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, adus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, le-a povestit medicilor că se afla într-o zonă împădurită din vecinătatea comunei Cioboteni, împreună cu fiica sa, când un şarpe l-a muşcat de palma mâinii drepte.
Fără să stea pe gânduri, bărbatul a prins şarpele şi a rugat-o pe fiica sa să îl fotografieze cu telefonul mobil, pentru ca specialiştii să poată stabili dacă este vorba despre o viperă sau de un alt şarpe.
Bărbatul a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă, unde i se face terapie cu ser antiviperin.
"Pacientul este echilibrat hemodinamic, iar starea sa este relativ bună", a declarat managerul spitalului, dr. Demeter Ferenc.
Potrivit sursei citate, acesta este al cincilea pacient muşcat de şarpe care ajunge la Spitalul Judeţean, de la începutul verii, toţi fiind acum în afara pericolului.
În contextul încălzirii vremii, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc a atenţionat că şerpii devin activi în zilele toride. Fiind perioadă de vacanţă şi de concedii, medicul Demeter le-a recomandat celor care merg la munte, în zone cu pietre şi stânci expuse la soare, să poarte pantaloni lungi, bocanci şi şosete albe, iar dacă se întâmplă să fie muşcaţi de şarpe să sune imediat la 112.
Sursa: Mediafax