Contactat de ziarul "ring", avocatul Nelu Taşcă a declarat următoarele: "S-a făcut o singură expertiză, atât cu privire la obiectele depuse (n.r. - o cravată, un ceas şi două stickuri), cât şi cu privire la copiile înregistrărilor depuse. S-a stabilit că nu se poate preciza dacă au avut loc intervenţii asupra originalelor pentru că nu s-au pus la dispoziţie. De pe suporturile care s-au pus la dispoziţie (n.r. - cravata şi ceasul cu minicameră) nu s-a putut face nicio expertiză pentru că nu erau funcţionale. Cu privire la copii, într-adevăr, s-a stabilit că nu au fost intervenţii asupra lor". Una albă, una neagră? Concluziile experţilor par că se bat cap în cap, chiar dacă înregistrările şi "sculele" cu care s-au făcut aceste înregistrări nu sunt singurele probe care i-au convins pe magistraţi să-l aresteze pe fratele preşedintelui.
Probele se anulează una pe alta?
L-am întrebat pe avocatul lui Mircea Băsescu ce se va întâmpla ca urmare a acestor ambiguităţi venite dinspre experţi. “Vom chema expertul să ne dea lămuriri. Vom face o solicitare să fie audiat. Practic, din punctul meu de vedere, probele – privite fără ochi de expert – se anulează una pe alta. Din moment ce îmi spui că nu poţi să stabileşti pentru că nu ai avut originalul şi, în acelaşi timp, să-mi spui că pe copie nu s-a intervenit, ce să înţeleg?!... Dacă nu ne lămureşte sau nu ne lămurim, se poate cere un supliment de expertiză." Ultimul cuvânt îl vor avea, evident, magistraţii. Care, cu privire la un posibil supliment de expertiză, pot aproba sau... pot respinge.