Există încă multe mituri legate de radioterapie, însă specialiștii spun că tehnologia modernă este extrem de sigură la ora actuală: aceasta permite personalizarea tratamentelor, iar efectele adverse sunt în multe cazuri reduse.
"Unii pacienți pot fi tentați să oprească terapia din cauza efectelor adverse sau din cauza miturilor care circulă legate de iradierea organismului. Oprirea tratamentului este foarte periculoasă pentru organism, pacientul nu poate începe și apoi să ia o pauză de o săptămână sau două. Am avut cazuri de pacienți, chiar și din România, care au întrerupt terapia și au revenit cu un cancer agravat ceea ce a îngreunat situația. Sfatul meu pentru pacienți este să termine tratamentul început, indiferent care ar fi acesta. Există multe persoane care cred că radioterapia nu face bine, însă dacă aceasta este făcută corect, personalizat, la momentul optim, atunci vorbim despre o armă redutabilă împotriva cancerului", declară dr. Ufuk Abacioglu, specialist în radioterapie, scrie doctorulzilei.ro.
De altfel, și specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății spun rata de supraviețuire după cancer este mult mai mare în țările dezvoltate, unde pacienții au acces la tratamente de ultimă oră.