Cel mai mic pacient muşcat de şarpe venit la Spitalul Judeţean are 3 ani şi este din Frumuşeni, judeţul Arad. Mama copilului spune că acesta se juca în grădina casei când ar fi fost atacat, iar norocul lui a fost că şarpele nu era veninos, scrie glsa.ro.
"Copilul fost în grădină, iar acolo avem trifoi mare. Când a venit înapoi, s-a plâns că-l doare piciorul. După cum se vede, a fost muşcat de şarpe. A mai fost un şarpe înainte cu o săptămână, dar l-am omorât", a spus mama copilului. Tot ea susţine că în zona casei lor din Frumuşeni şerpii s-au înmulţit considerabil.
Adrian Wienner, director medical al Spitalului Clinic Judeţean, a confirmat fenomenul şi a declarat că unitatea este pregătită să facă faţă provocării. "Au fost până acum câteva cazuri cu muşcături de şarpe. Din fericire, n-a fost nici un caz de muşcătură de şarpe veninos. Sigur, suntem pregătiţi cu ser antiviperin, dar n-a fost cazul. De fiecare dată s-a administrat tratament local. Oricum, orice persoană muşcată de şarpe trebuie adusă imediat la spital, mai ales dacă se constată o reacţie locală agresivă la locul muşcăturii, fiindcă atunci poate fi vorba de un şarpe veninos", a declarat Adrian Wienner.
Preventiv, medicii îi avertizează pe părinţi să nu-şi mai lase copiii nesupravegheaţi. În cazul în care se întâmplă totuşi un astfel de eveniment, se recomandă apelarea imediată a numărului unic de urgenţă 112 şi capturarea şarpelui.