"Ajuns la cea de-a VII-a ediție, Astra Film Junior 2015 a pregătit un program personalizat pentru fiecare categorie de vârstă iar oferta extrașcolară include și materiale didactice pentru aprofundarea domeniului de educație cinematografică, facilitând astfel descifrarea limbajului vizual și înțelegerea etapelor în care este produs un film. Scopul este ca tinerii să se familiarizeze cu vizionarea filmelor într-o sală de cinema, să învețe cum se produce un film documentar și să înțeleagă limbajul audiovizual, mediu de comunicare dominant în zilele noastre insuficient explorat în instituțiile de învățământ din România.
Elevii de școală primară vor urmării episoade din serialele: Hai să ne jucăm!, Hai să dansăm!, Iubesc muzica!. Elevilor de gimnaziu le-a fost pregătit un program de sine stătător care cuprinde filmele: Noi suntem băieți, Andrew cu tobe și trompete și Butoiul", anunță un comunicat al Astra Film Festival.
"Liceenii vor viziona filmul Speranțe la vânzare – portrete de fete, victime ale traficului de persoane, dar și o selecție a celor mai reușite filme realizate de colegii lor în atelierul de film Sibiul văzut de liceeni care a avut loc între 6 și 12 septembrie 2015. Atelierul organizat de Astra Film și Asociația Vira este o platformă care pregătește viitoarele voci ale comunității, unde tinerii învață cum să exploreze viața oamenilor din jur, orașul sau problemele cu care se confruntă comunitatea din care fac parte prin imagine, cu ajutorul camerei de filmat. Atelierul este un spațiu de întâlnire care contribuie la inițierea lor în această profesie și expune primele lor rezultate în regim de cinema.
Pentru că violența în școli devine un subiect tot mai acut în zilele noastre, Astra Film Junior propune o dezbatere pe această temă pentru profesori și psihologi școlari, plecând de la un caz real, vizionarea documentarului Pekka, în mintea unui atentator despre un caz de violență extremă într-o școală din Finlanda, urmată de discuții", mai precizează comunicatul.
"Trei universități din România ULB Sibiu, UBB Cluj și SNSPA București participă la o sesiune deschisă, Documentar și cercetare care va avea loc joi, 8 octombrie 2015 începând cu ora 13:00. Sesiunea include vizionări de filme și discuții despre implementarea metodei de a iniția studenții în producția de film documentar ca exercițiu practic în cadrul cercetării de teren.
Aristoteles Workshop 10, un atelier de film de succes în Europa de Est și recunoscut pentru formatul lui unic, celebrează 10 ani de existență în cadrul AFF 2015, sub forma unei retrospective. Mai multe filme produse în cadrul atelierului de-a lungul celor 10 ani vor fi proiectate în zilele de 9 și 10 octombrie, iar o parte din tutorii AW - Thierry Garrel, John Appel și Tania Rakhmanova vor face parte din juriul AFF 2015. Sâmbătă, 10 octombrie 2015, elevii, studenții, tinerii pasionați de film, dar și publicul larg vor avea parte de un masterclass susținut de Nino Kirtadze, regizoare de filme documentare (producțiile ei au fost proiectate la Cannes, Sundance, Vision du réel sau Idfa), fostă consilieră a președintelui georgian, jurnalist de război și tutore Aristoteles Workshop", spune comunicatul.
”Elevii și studenții din ziua de azi preferă tot mai mult conținutul audiovizual în locul textelor, atât prin intermediul televizorului, al calculatorului cât și al telefonului mobil. Curricula școlară și universitară a fost concepută pe vremea când principalul mediu de transmitere a informațiilor era textul scris și nu a fost adaptată, cel puțin în România, la cerința înțelegerii limbajului audiovizual, chiar dacă există o directivă din partea Uniunii Europene prin care se recomandă introducerea Educației Cinematografice și Educației Media în școli. În acest sens, Astra Film Junior oferă un program complex de educație prin film, iar popularitatea festivalului în rândul elevilor participanți la edițiile trecute ne încântă și ne îndeamnă să continuăm”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival.